head1

Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii a intrat în vigoare

Casa Județeană de Pensii Maramureș informează că, începând cu data de 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 23 martie 2023, împreună cu Aranjamentul administrativ pentru aplicarea acestuia.

Acordul reprezintă un instrument important pentru protejarea drepturilor de securitate socială ale persoanelor care sunt sau au fost asigurate în România și în Statele Unite ale Americii, precum și, după caz, ale persoanelor ale căror drepturi derivă de la acestea.

Unul dintre principalele efecte ale Acordului îl reprezintă posibilitatea totalizării perioadelor de asigurare realizate în cele două state. Astfel, atunci când o persoană nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii din România numai pe baza perioadelor de asigurare realizate potrivit legislației române, pot fi luate în considerare, în măsura necesară, și perioadele de asigurare realizate în Statele Unite ale Americii, cu condiția ca acestea să nu se suprapună.

Totalizarea perioadelor de asigurare nu înseamnă că România va plăti pensie pentru perioadele lucrate în SUA. În situația în care dreptul la pensie se stabilește prin totalizarea perioadelor de asigurare, cuantumul prestației datorate de România se calculează proporțional cu perioadele de asigurare realizate potrivit legislației române. Fiecare stat stabilește și plătește drepturile corespunzătoare perioadelor de asigurare realizate potrivit propriei legislații.

Pentru persoanele care locuiesc în România, cererea se depune la casa teritorială de pensii competentă. La depunerea cererii este important ca solicitantul să menționeze perioadele de asigurare realizate în Statele Unite ale Americii și să prezinte documentele disponibile referitoare la acestea. Instituțiile competente din cele două state vor realiza ulterior schimbul de informații necesar stabilirii drepturilor.

Persoanele care au locul de ședere obișnuită în Statele Unite ale Americii se vor adresa instituției competente din SUA – biroul teritorial al Administrației pentru Securitate Socială (Social Security Administration – SSA).

Pentru solicitarea drepturilor din sistemul public de pensii din România au fost stabilite, în funcție de categoria de pensie solicitată, următoarele formulare:

  • USA/RO 202 – Cerere pentru pensia pentru limită de vârstă/anticipată;
  • USA/RO 203 – Cerere pentru pensia de urmaș;
  • USA/RO 204 – Cerere pentru pensia de invaliditate.

Un alt aspect important îl reprezintă data depunerii cererii. În condițiile prevăzute de Acord, data la care o cerere pentru o prestație este depusă într-unul dintre cele două state poate fi considerată și data depunerii cererii pentru o prestație similară în celălalt stat, dacă solicitantul indică faptul că a realizat perioade de asigurare în acel stat și nu solicită în mod expres limitarea cererii la prestațiile acordate de primul stat.

Acordul se aplică prestațiilor pentru care cererea este depusă la data sau după data intrării sale în vigoare, respectiv 1 septembrie 2026. Totodată, perioadele de asigurare realizate anterior acestei date pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor în condițiile Acordului.

De asemenea, prestațiile speciale necontributive în bani din România nu fac obiectul regulii privind exportul prestațiilor, iar ajutorul de deces se acordă potrivit legislației fiecărui stat și prevederilor Acordului.

Formularele necesare și informațiile suplimentare privind aplicarea Acordului sunt disponibile prin intermediul Casei Naționale de Pensii Publice și al caselor teritoriale de pensii.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa Casei Județene de Pensii Maramureș.