head1

Termenul pentru transmiterea certificatului de viață – 30 septembrie 2026

Casa Județeană de Pensii Maramureș reamintește beneficiarilor de pensii stabiliți în străinătate (nerezidenți) că, potrivit prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de către beneficiarul nerezident aflat în plată.

Pentru cea de-a doua verificare din cursul anului 2026, certificatul de viață trebuie transmis până cel târziu la data de 30 septembrie 2026. În mod obișnuit, certificatul se transmite în perioadele 1 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare anuală, respectiv 1 iulie – 30 septembrie, pentru cea de-a doua verificare.

Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de reședință, aceasta certificând faptul că beneficiarul este în viață. Pot avea această calitate, după caz, instituții de pensii sau de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie, precum și alte organisme menționate în procedura aplicabilă.

Certificatul de viață poate fi transmis Casei Județene de Pensii Maramureș:

  • prin poștă;
  • prin fax, la numărul 0040 0262 227 497;
  • prin e-mail, la adresa certificate.maramures@cnpp.ro ;
  • prin depunere la sediul Casei Județene de Pensii Maramureș.

În situația în care certificatul de viață nu este transmis în termen, plata drepturilor de pensie se suspendă începând cu luna următoare expirării termenului, respectiv începând cu luna octombrie în cazul termenului de 30 septembrie.

Formularul certificatului de viață este disponibil pe site-ul Casei Județene de Pensii Maramureș, în secțiunea Formulare Utile – Pensii internaționale:
https://www.pensiimaramures.ro/formulare-utile/#pensii-internationale

Menționăm că certificatul de viață se utilizează în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi bancare din străinătate sau din România și care nu au mandatari desemnați prin procură specială, în condițiile precizate de instituție.

Casa Județeană de Pensii Maramureș recomandă beneficiarilor vizați să transmită certificatul de viață în timp util, pentru a evita suspendarea plății drepturilor de pensie.